Cuvânt înainte


Din capcana timpului, spre înveşnicirea clipei

       „Drumul îngust spre ale Tale dintru ale Tale mă alină”, strigă în vers înaripat fratele nostru Petru Nicandru. Pentru că versurile – gând şi strigăt – nu sunt altceva decât perle-răni de pe trupul sufletului, adunate şi dobândite din căderi şi de pe drumul întoarcerii Acasă, „strâmt şi cu chinuri”, care vine din „Capcana timpului”.

       Sunt, deci, fiecare vers în parte şi fiecare poezie, adevărate perle duhovniceşti, înmiresmate şi dureroase, adunate din pocăinţa şi înţelepţirea „întoarcerii” „prin Har, de la moarte la Viaţă”. Sunt, de asemenea, perle sângerânde de la purtarea Crucii necazurilor şi durerilor şi de la răstignirea de pe Golgota vieţii personale. Dar sunt şi flori înmiresmate şi poame gustoase, înrourate de dimineaţa Învierii.

       Primiţi, deci, dragi cititori, toate aceste daruri, peceţi şi semne de la Petru Nicandru, ale căderilor rătăcitoare din „ţară străină şi depărtată”, ale întoarcerii întru pocăinţă spre Acasă, ale purtării Crucii şi Calvarului personal şi ale Învierii întru „Începătorul Învierii tuturor celor adormiţi”.

Hristos a înviat!
Pr. Ştefan Negreanu



Prefață
Motto:
       „Pentru mine marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe.”
(Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta)

       Când am fost solicitată să spun câteva cuvinte despre versurile fratelui Petru, mărturisesc că am avut o ezitare. Nu sunt în măsură să formulez judecăți de valoare asupra unor versuri, precum o persoană avizată, dar, la insistențele fratelui Petru Nicandru și cu binecuvântarea Părintelui duhovnic, mă văd în situația de a-mi exprima câteva păreri, din postura, să zicem, a unui om iubitor de poezie.
        Am citit cu bucurie versurile fratelui si pot să spun că am regăsit în ele ecoul gândurilor Maicii Benedicta, pe care le-am așezat ca motto al acestui demers.
       Poezia este, fără îndoială, prilejul de a reface pe cont propriu o experiență sufletească. Ea poate vădi fondul sufletesc al unui om, îi poate descoperi toată gama trăirilor lăuntrice. Versurile lui Petru Nicandru ilustrează acest aspect.
       Dincolo de criteriile estetice pe care le întrunesc, într-o măsură mai mică sau mai mare, poeziile din volumul „În capcana timpului” pot fi văzute și ca o mărturisire de credință. Oamenii, zidiri de mare preț ale lui Dumnezeu, au în ei dorul de veșnicie, dar fiecare și-l exprimă sau și-l manifestă într-un mod unic, personal. Fratele Petru Nicandru exprimă acest dor (și) în poezie.
       Fiorul cald al sensibilității lirice străbate, de obicei, un suflet sensibil și, de multe ori, un suflet care a gustat din taina suferinței:
               „Distanța dintre mine și Cer
               este măsurată de Cruce.
               Primind viața din Viață,
               am primit și Crucea;
               cuiele sunt la liber.”
                           (Cugetare)

       Taina suferinței însă este strâns legată de taina bucuriei, deoarece, cu cât mai mare este suferința asumată, cu atât mai mare este și bucuria, iar această bucurie se cere a fi împărtășită:
               „Astăzi am îmbrățișat Cerul.
               Ce mic era Pământul!
               Am înotat norii,
               M-am întâlnit cu Luna,
               Mi-am înstelat fruntea,
               Am văzut Lumina:
               Lumina Soarelui Dreptății.”
                            (Împărtășire)

      Prin intermediul limbajului poetic, prin imagini și metafore deosebit de expresive, fratele Petru Nicandru a încercat și, de cele mai multe ori, a reușit, chiar apelând la termeni tehnici, să zămislească poezie. Și iată că din preaplinul sufletului său ne dăruiește nouă, celor care îi vom citi creațiile, bucurii din bucuria lui.
      Gustând din Ospățul Credinței, în dorul lui de veșnicie, Petru Nicandru a cugetat, în nopți de visare, la nesfârșita zare.
      Să-i fie spre mântuire!
Monahia Teofana

Cele mai vizitate postări

Prin nopți de visare

Nesfârșita zare